„Mai rece ca gheața”, Vol. II - Jennifer L. Armentrout

 

    Încep cu faptul că volumul doi din această serie mi-a plăcut mult mai mult decât primul. Comportamentul personajelor, suspansul, modul în care a evoluat acțiunea - totul a fost minunat și m-a impresionat la modul cel mai serios.

    După finalul sfâșietor din primul volum, unde Roth a avut parte de un destin care a sfâșiat inima Laylei, aici avem parte de mai multe momente alături de Zayne.

    Cartea m-a ținut în suspans nu doar din pricina faptului că abia așteptam să aflu cine este Lilinul, cum s-a născut și, cel mai important, cum îi afectează viața protagonistei, ci și din cauză că ardeam de nerăbdare să aflu cum va evolua relația dintre ea și Gardianul Zayne. Nu sunt un mare fan romance, citind cărți de genul acesta în momente în care simt că am nevoie de ceva ușor, însă volumul al doilea m-a făcut să stau tot timpul în alertă și să ard de nerăbdare să aflu ce se va întâmpla cu cei doi.

    În prima carte nu l-am băgat în seamă pe Zayne în mod special, dar aici mi-a atras atenția de nenumărate ori prin grija pe care o are față de Layla, prin devotamentul său necondiționat și mai ales prin puritatea inimii și a sentimentelor sale. 

    Layla, în schimb, a avut câteva scene în care pot să spun că m-a supărat. După ce ea și Zayne decid să își dea o șansă relației lor, în ciuda aspectelor atât de diferite și a naturii lor, Roth se întoarce și îi fură din nou atenția Laylei.

    Inițial nu înțelegeam de ce Bambi a rămas pe Layla și nu s-a întors la Roth, dar spre final totul a devenit mai clar și mi-a plăcut foarte mult faptul că a existat o explicație atât de bună pentru momentele în care Zayne a putut să o sărute pe protagonistă. Din punct de vedere romantic, acțiunea a fost minunată (cu riscul de a mă repeta, în afară de acel moment în care Layla a acționat fără să se gândească și la inima Gardianului).

    Fiecare capitol a fost intrigant, a adus cu sine ceva nou, ceva neașteptat și nu m-am plictisit nici măcar o clipă.

    Întorsătura de situație cea mai mare a fost la final, exact în ultimele două pagini, chiar când am crezut că am aflat totul.

    Dacă în primul volum am iubit-o pe Stacey, aici am adorat-o. E o fată amuzantă, energică și entuziastă, iar dialogurile dintre ea și Layla au fost pline de umor.

    Nu am citit încă al treilea volum, dar pot să spun deja că sunt foarte mulțumită de serie și va rămâne mereu una din preferatele mele, un fantasy care mi-a ajuns la suflet. Nu mi-aș dori să fiu deloc în pielea Laylei, nu doar din cauza vieții pe care o are și din cauza lucrurilor prin care trebuie să treacă datorită naturii ei, însă chiar nu m-aș putea decide între Roth și Zayne. Chiar dacă Roth este mai glumeț și mai curajos în unele momente, amândoi sunt buni, sinceri și luptă să o țină pe Layla fericită și în siguranță. Recomand. ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

„Kyle”, Vol. II - Lena Hills

    După ce am rămas plăcut impresionată de personajul Kyle, prezent în primul volum al seriei, mi-am spus că trebuie neapărat să citesc și următoarea carte atunci când am aflat că îi va fi dedicată lui. 

    

    După ce se întoarce din tabăra creștină, Kyle începe cursurile la o școală nouă, cu speranța că de data asta va fi altfel.

    Optimismul său crește atunci când află că Salome studiază în același loc și îl invită la un ceai.

    Intriga este declanșată atunci când Kyle dă ochii cu Roy, un băiat care i-a făcut în trecut viața amară - Roy lucrează la ceainăria unde l-a invitat Salome.

    De aici, am simțit cumva că totul merge la vale, iar acțiunea este grăbită. Nu am reușit să mă atașez de nimeni, iar simpatia mea pentru protagonist s-a diminuat cu fiecare capitol.

    Kyle nu este un băiat ca toți ceilalți. Iubește diferit, iubește într-un mod în care o mare parte a societății l-ar blama pentru sentimentele sale, însă el este resemnat cu asta și își trăiește viața fără să se simtă constrâns de „normalul” din jurul său.

    Pe parcursul cărții, relația dintre el și Roy evoluează de la ură și vorbe grele la prietenie, dând la o parte perdeaua ce le acoperea sentimentele amândurora în momentul în care sunt păcăliți de Salome și Kenan să se cazeze la cabană în aceeași cameră. Roy îi împărtășește lui Kyle o parte din trecutul său sumbru și trist, dar apoi dispare și se refugiază la casa în care locuiește bunicul său.

    Finalul a fost cumva evident, însă lucrul important la această carte a fost drumul parcurs de cei doi băieți până acolo.

    Roy întruchipează tipologia unui băiat rău care se ascunde după vorbe și fapte grele adresate celor care sunt ca el, tocmai pentru a-și camufla această latură pe care nu este dispus să o accepte.

    Evoluția nu a fost rea, a fost firească și logică, însă acțiunea în sine mi s-a părut foarte grăbită. Am avut impresia că autoarea nu a știut cum să mai termine cu această carte - spun asta deoarece Kenan a fost mult mai bună și a fost peste așteptările mele în ceea ce privește evoluția personajelor.

    Ca o părere personală, aș spune că romanul Kyle ar fi putut avea cel puțin încă o sută de pagini pentru a surprinde așa cum trebuie această relație.

    Este o carte plină de curaj, o carte care ne arată că nu este chiar atât de ușor să te integrezi în societate atunci când reprezinți o minoritate și o posibilă țintă. În timp ce Kyle a ales să își accepte această latură, Roy a încercat să lupte cu ceea ce este și să își nege sentimentele - dar, în fața iubiri adevărate, într-un final tot va ieși la suprafață adevărul. ⭐️⭐️⭐️☆☆

„Umbrele care ne despart” - Tricia Levenseller

 

    Când am auzit de apariția acestei cărți, trebuie să recunosc faptul că îmi imaginam o carte mult mai complexă, cu o lume puternic conturată și o tentă mai dark,  o atmosferă mult mai sumbră și mai dramatică decât a fost în realitate. Totuși, nu am fost deloc dezamăgită.

    Cartea în sine reprezintă un fantasy ușor de citit, în care predomină dialogul, iar accentul cade pe relația dintre personaje.

    Acțiunea începe cu o confesiune făcută de Alessandra, protagonista cărții, în care ne mărturisește faptul că nici după trei ani nu a fost găsit cadavrul băiatului de care a fost îndrăgostită și care, evident, i-a frânt inima.

    Inițial mă gândeam că e pur și simplu un început care să atragă atenția, un început care să teleporteze instant cititorul în lumea creată de autoare, dar m-am bucurat să aflu că a avut însemnătate pe parcurs și, cel mai important, a avut repercursiuni și m-a ținut în suspans atât pe mine ca cititor, dar și pe protagonista cărții, care nu știa ce se va alege de planurile ei și de viitorul acesteia.

    După ce își pune în aplicare planul malefic de a ajunge la castel și de a fi curtată de însuși regele, Alessandra se bucură de invitația acestuia de a rămâne la castel. Lucrurile nu se îndreaptă unde am presupus la început, ci dimpotrivă, între cei doi se leagă o frumoasă prietenie în care își oferă reciproc ajutorul.

    Am îndrăgit și am urât personajele secundare care au apărut pe parcursul cărții, fiecare din ele reușind să îmi stârnească anumite emoții în proporții mai mari sau mai mici.

    Dacă după un timp am început să mă plictisesc și aproape că am abandonat cartea, scena în care Alessandra și Regele Umbrelor au fost surprinși făcând baie împreună dezbrăcați și au stârnit un val de reacții m-a făcut să continui. De acolo și până la final am citit cartea cu sufletul la gură pentru că nu m-am așteptat la cele două întorsături de situație care au avut loc.

    Regele știa că cineva vrea să îi ia viața, iar pe lângă asta, se mai confrunta și cu problema în care assasinul fura bani de la bogați și îi dădea săracilor.

    Consider că totul s-a îmbinat frumos și armonios și nu au existat lipsuri în acțiune.

    Mi-a plăcut mult și explicația oferită cu privire la umbrele regelui, informațiile despre viața sa, de ceea ce s-a întâmplat în trecut și ce repercursiuni există în prezent.

    Per total cartea este ușurică, se citește repede și nu oferă prea multe bătăi de cap cu o lume complexă sau cu prea multe fire narative. E o carte perfectă pentru momentele în care nu ai chef să citești un fantasy greoi, dar nici nu vrei să citești alt gen literar. Recomand. ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

„Zaida” - Anays M.

     Am început această carte fără prea multe așteptări, gândindu-mă că va fi încă o lectură de relaxare pentru weekend. Nici nu am mai citit nimic de la Anays, așa că nu știam cum scrie sau despre ce scrie, iar descrierea Zaidei am citit-o printre rânduri. Am decis să îi dau o șansă din pură curiozitate, nefiind în stare să îmi imaginez ce aș fi făcut eu în locul protagonistei, cum aș fi reacționat după ce aș fi aflat de boala mea? Cui aș fi spus sau unde aș fi mers? 

    După primele 50 de pagini, pot să spun că lectura m-a vrăjit și m-a acaparat complet, până când am ajuns la finalul cărții.

    Modalitatea asta de scriere - cu descriere predominantă, trăiri interioare și dialog puțin - am mai întâlnit-o într-o altă serie și mi-a plăcut. Nu știam dacă e de vină autoarea sau subiectul cărții, însă m-a surprins plăcut faptul că m-am lovit încă o dată de acest stil.

    După ce Zaida află că suferă de o boală incurabilă, boală ce îi va aduce încet, încet moartea, decide să plece de lângă omul iubit și să se întoarcă în fosta ei locuință. 

    Am apreciat mult experiența cu care autoarea a descris gândurile personajelor, căci relatarea a fost făcută din mai multe perspective, și, cel mai important, am apreciat realitatea lor, trăsăturile definitorii ale Zaidei, Robert, Victor, Nora Micaela, Christine darling - un personaj de-a dreptul interesant și chiar comic pe alocuri. Am avut chiar impresia că romanul a fost scris de mai multe persoane, pentru că personajele s-au diferențiat și remarcat foarte mult. Până și dialogurile și expresiile folosite au fost specifice pentru fiecare.

    Dacă la început aveam impresia că Zaida se confruntă cu o serie de întâmplări care păreau că nu se leagă, pe parcurs destinele s-au împletit frumos, întorsăturile de situație au fost și ele prezenta aproape constant, căci după lovitura din primele 100 de pagini, nu îmi imaginam cum mă mai poate surprinde cartea asta. Fiecare capitol a adus cu sine răsturnări de situație, momente care scoteau în evidență caracterul personajelor, dar și o acțiune dinamică, alertă, antrenantă.

    Nu îmi doresc să dezvălui foarte multe. Povestea mi-a plăcut mult și sunt mai mult decât convinsă că autoarea, înainte de a începe să scrie, a avut un plan foarte bine pus la punct. Nu au existat goluri, pasaje lipsă, lucruri care să nu se lege. Totul s-a împletit frumos și elegant, dar și șocant.

    Spre finalul cărții am fost atât de curioasă ce avea să se întâmple la nunta la care urmau să participe personajele, încât am citit pe nerăsuflate. Știam problema, știam cum vor reacționa, dar nu îmi puteam imagina cum aveau să se descurce mai departe, cum aveau să o scoată la capăt.

    Modul în care s-a terminat povestea Zaidei a fost neașteptat. Oricât aș vrea să spun că m-am așteptat la asta, adevărul e că m-a lovit din plin și nu știu dacă să fiu fericită sau tristă pentru cei doi.

    Din punctul meu de vedere, o carte minunată, cu un final minunat, și cu o protagonistă a cărei poveste de viață merită să fie auzită și citită. Recomand. ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

„Vicios” - Alexandra Condrat

    Din momentul în care am terminat de citit cartea Alexandrei, m-au cuprins o groază de emoții, trăiri, mi s-au derulat în minte o droaie de păreri, de cuvinte care descriu romanul acesta, însă, cumva, îmi vine foarte greu să le aștern în cuvinte. Aș putea spune că „Vicios” este o carte relaxantă, minunată, nici prea grăbită dar nici lentă. A fost scrisă exact cum trebuie și au fost dezvăluite cadre atât cât trebuie și cât a fost necesar.

    Totul a fost foarte bine pus la punct și țin neapărat să menționez faptul că romanul e ce trebuie.

    O avem în prim plan pe Beatrice, - care preferă să fie numită Baby, dar în română (Beibi) - o fire veselă, energică, directă și hotărâtă. Mi-a plăcut foarte mult modul în care a fost construită personalitatea ei, dar și dialogurile pe care le-a avut cu ceilalți pe parcurs. Am simțit că știe câte puțin din toate și are mereu vorbele la ea.

    Îndrăgostită încă din liceu de Vladi, Beatrice nu este văzută de acesta decât o soră cu care poate să împărtășească orice și să se confeze, găsind în Bea o alinare sufletească, un loc în care poate să își deschidă sufletul, convins că va găsi înțelegere și rezolvare, mai degrabă decât că va fi judecat.

    Beatrice își dedică vara barului de pe plajă, - Vicios - transformându-l într-un loc în care ceilalți se simt bine și în largul lor. Încet, încet, devine un loc de alinare pentru ceilalți, dar și un loc în care se pot dezlănțui, distra și petrece.

    Mi-au plăcut enorm personajele care au apărut pe parcurs; au fost reale, cu dialoguri naturale și personalități remarcabile: punkerul - l-am adorat din prima clipă pentru modul non-conformist în care alege să trăiască, dar și pentru sfaturile folositoare și modul în care el percepe viața; Călin - barmanul, cu care Beatrice ajunge să lege mai mult decât o prietenie, Cătălina, Adina, Bianca, Vladi - chiar dacă nu a reușit să o iubească pe Bea așa cum ea și-ar fi dorit, tot mi-am dorit de la început să aibă și el un final frumos.

    Deși nu mi-au plăcut în mod special secvențele în care au fost prea multe linii de dialog, conversațiile s-au desfășurat natural și am știut cine vorbește.

    Am încercat să anticipez finalul, însă nu mi-a ieșit deloc. Am fost surprinsă, însă nu dezamăgită. Nu a fost nimic forțat doar de dragul de a ieși totul așa cum și-a dorit autoarea, dimpotrivă, am simțit că decizile au fost luate de personaje, iar Alexandra a fost pur și simplu un ascultător care a oferit mai departe informațiile. 

    O carte perfectă pentru o zi relaxantă, leneșă, dar totodată și pentru o zi în care ai nevoie de un impuls ca să îți trăiești viața la maxim și să te ridici din pat încărcat cu voie bună. Recomand. ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

 

„Mai fierbinte ca focul”, Vol. I - Jennifer L. Armentrout

 

    Pot să spun că primul volum din seria Apocalipsa Elementelor m-a convins să continui și cu celelalte două volume din cauza subiectului interesant, a personajelor bine conturate, dar și a curiozității cu privire la firul narativ și la cum se va descurca Layla pe parcurs.

    După primele 200 de pagini îmi imaginam că voi scrie această recenzie cu mai mare drag și entuziasm și, deși mi-a plăcut mult, parcă simt că ceva a lipsit.

    Layla este o tânără de 17 ani, jumătate demon și jumătate gargui, care nu își dorește nimic altceva decât să ducă o viață normală și să meargă la școală alături de prietenii ei, Stacey și Sam. Layla locuiește într-o casă de Gardieni, fiind luată de aceștia de la un orfelinat încă de mică.

    Layla este îndrăgostită de Zayne, dar iubirea lor este imposibilă din două motive: sunt oarecum frați vitregi, iar sărutul Laylei i-ar absorbi sufletul.

    În viața protagonistei apare Roth, un demon trimis pe pământ cu o misiune secretă, o misiune care o are în prim plan pe Layla. Deși unele scene au fost deranjante și cumva forțate - mă refer la momente în care își atingeau buzele când vorbeau, își mângâiau obrajii sau se îmbujorau - interacțiunea dintre ei și evoluția a fost una bună. 

    Mi-ar fi plăcut să fie mai multă acțiune și mai puțină vorbărie, la un moment dar începeam să îmi pierd interesul deoarece se explicau prea multe prin dialoguri ce ocupau pagini întregi, în loc să se întâmple lucruri din care să aflu acele detalii.

    Stacey a reprezentat tiparul clasic al unei adolescente energice, plină de viață, doritoare să pună ochii pe un băiat atrăgător, astfel că nu mi-a atras atenția în mod special. Sam, pe de altă parte, mi-a plăcut foarte mult, de la felul în care vorbește și până la felul în care se comportă. A fost un personaj de care poți să prinzi drag foarte ușor.

    Cartea s-a axat foarte mult pe romantism, lucru care pe mine nu m-a atras în mod special, însă a fost bine scrisă, relaxantă, lejeră, iar unele scene au fost surprinzătoare, s-au întâmplat anumite lucruri la care nu mă așteptam deloc. Elijah și Petr sunt două personaje pe care le-am ignorat mult, însă secretele ieșite la iveală au fost - din punctul meu de vedere - cutremurătoare.

    Deși mi-aș fi dorit mai multă acțiune și mai puține scene romantice, cartea în sine a fost bună și mi-a făcut mare plăcere să o citesc, motiv pentru care voi continua și cu celelalte două volume, din curiozitate. O recomand celor ce iubesc atât genul fantasy, cât și genul romance (înclinând mai mult spre romance). 4,5/5⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

„aripi de brumă” - Sylvia Day

 

    Am decis să duc această carte până la final din două motive: a fost scurtă - 213 pagini și eram curioasă dacă totuși avea să mă surprindă cu ceva.

    Fără să plictisesc cu prea multe detalii inutile, o avem pe Teagan care decide să iasă la plimbare cu prietena ei cea mai bună și cu câinii ei. Neatentă, este lovită din plin de o mașină și azvârlită în aer, apoi este remarcată de un bărbat bine făcut, atrăgător, bărbie ascuțită, mușchi bine conturați - tot pachetul - care este pur și simplu nervos fără motiv că o străină nu a fost atentă. În ciuda faptul că Garett este iritat peste măsură, protagonista vorbește încontinuu de atracția sexuală dintre ei - cuvinte total în opoziție față de scena care are loc.

    Prietena ei nu este deloc interesată de cum se simte, ba mai mult, o sună câteva ore mai târziu să îi spună că a găsit profilul de internet al bărbatului, în loc să o întrebe dacă îi este bine. Scena asta m-a iritat foarte tare. 

    De aici începe așa-zisa acțiune. Garett o caută acasă pe Teagan, îi poruncește să îl invite înăuntru și își dorește o relație cu ea.

    Următoarele zeci de pagini din carte nu au altceva decât sex, mâncare comandată, sex, mâncare comandată etc. Foarte mult accent pe aceste două lucruri, să nu mai spun faptul că scenele dintre cei doi sunt plictisitoare, lipsite de emoții, reci chiar. Nu am reușit deloc să mă apropiu de Garett odată cu protagonista, - culmea că acțiunea a fost relatată din perspectiva ei, deci ar fi trebuit să fie mai simplu - ba chiar m-au enervat la culme amandoi.

    Modalitatea de scriere mi s-a părut ușoară, banală, deloc pompoasă, dar în unele momente nu mai reușeam să țin pasul cu cine vorbește și al cui sunt replicile.

    Finalul cărții este relatat din perspectiva lui Garett. Ceea ce ar fi trebui să fie o întorsătură de situație care să dea cititorul pe spate nu a fost altceva decât o idee banală, probabil gândită în ultima clipă. Nu a fost nici un indiciu pe parcurs, ba chiar acel personaj important s-a comportat aiurea, deloc cum s-ar fi comportat altcineva în acea situație. Nu s-au legat între ele multe lucruri.

    Pe scurt, plictisitoare, nu are nimic de oferit și nici măcar titlul nu am înțeles ce vrea să însemne. Nu recomand. ⭐️☆☆☆☆