- Îți mulțumesc că ai acceptat invitația de a lua parte la acest interviu. Poți să îmi spui, te rog, câteva cuvinte despre tine? Ce te definește ca persoană și care ar fi trei cuvinte care te-ar descrie cel mai bine?
Îți
mulțumesc pentru invitație. Drept să spun am fost puțin surprinsă, dar înseamnă
că trebuie să fi făcut ceva bun. Nu sunt fanul laudei de sine, nici despre
propria persoană nu vorbesc prea des.
Sunt
o tipă relativ normală. Spun “relativ” pentru că am tendința de a o da în
extreme câteodată. Am zile când abia aștept să mă înconjor cu oameni frumoși și
să stau la taclale până în zori, dar am și zile (din ce în ce mai multe odată
cu înaintarea în vârstă) când m-aș izola între pereții bibliotecii sau pe o
insula pustie unde să pot scrie și citi în voie.
Dacă
mă crezi sau nu, ceea ce mă definește este nesiguranța. Poate de aceea mi-au
trebuit zece ani să mă apuc serios de scris. Unii ar spune că am ratat startul,
eu zic doar că am așteptat momentul potrivit (oare?). Râd. Cum spuneam, nesiguranța
mă definește.
Cât
despre cele trei cuvinte pe care le aminteai… măi, să fie! Acum mă scarpin în
creștet. Cititor, povestitor, om.
- Când și cum ai început să scrii?
În
clasa a cincea un profesor mi-a descoperit o poezie. El m-a încurajat să scriu.
Am continuat în liceu cu poezie și proză scurtă pe care le mai regăseam
câteodată în paginile vreunei reviste locale, sub atenta îndrumare a marelui
Dan Mucenic – scriitor, publicist, gazetar, mentor - dar de scris serios m-am
apucat anul trecut. Oarecum am fentat pandemia.
- Ce te-ai determinat să scrii "Dama de pică" și care au fost sursele principale de inspirație?
După
cum bine știi, Dama de pică este o carte cvasi-biografică. Adică am îmbinat
elemente din viața proprie cu multă ficțiune și a ieșit ce a ieșit.
Această
carte a fost o reală provocare, mai ales pentru că, fiind legată de realitate,
a trebuit să îmi reamintesc cum era viața pe atunci și să reintru în pielea
unei tinere de 22 de ani. Dar cred că cea mai mare provocare a fost să lupt cu
propriile amintiri. Am râs și am plâns scriind. Perioada Austria a fost cea mai
frumoasă și cea mai urâtă din viața mea. Poate că aceste extreme m-au ajutat la
conturarea poveștii ca un carusel de emoții.
- Cât timp
aloci, în medie, scrierii unei cărți?
Ah,
asta depinde de subiect, de inspirație și de cât timp am la dispoziție. Dar
chiar dacă nu scriu într-o zi, notez măcar o idee pe care să o folosesc în
proiectul la care lucrez. Am zile când scriu jumătate de capitol, am zile când
scriu două fraze. Important este să nu mă opresc din scris. Nici Roma n-a fost
construită într-o zi, nu?
Dama
de pică a fost scrisă în aproximativ un an, iar A ta, Mia, următoarea mea carte
mi-a luat doar trei luni. Parcă mi-a curs din degete povestea asta.
- Ai avut momente în care ai simțit că vrei să renunți? Ce te-a încurajat să continui?
Oh,
da! Multe. Dar cum niciodată nu mă apuc de scris o carte având un sfârșit în
minte, eram și eu curioasă de cum se va termina povestea.
Și
mai este prietena mea Raluca. Ah, dacă fata asta ar fi putut să mă bată la cap
seară de seară pentru un capitol nou, ar fi făcut-o. Poate și scepticismul
familiei m-a determinat să scriu mai departe. Am vrut să le demonstrez că se
poate. Poate. 😊
- Care crezi că sunt părţile tale forte ca scriitor ? Ce slăbiciuni crezi că ai ?
Părți forțe? Eu mă
inspir din realitate și poate de aceea cititorul se apropie mai bine de
personajele create de mine. Slăbiciune îmi este poate încrederea mea oarbă în
umanitate.
Îți spun din start. Nu vei citit de la mine decât povești
cu happy-end. Este destulă tristețe pe lumea asta. Mă pot auto-proclama
negustor de speranță? 😊
- Care au fost obstacolele de care te-ai lovit atunci când ai încercat să publici în România? Ți-ai dorit vreodată să publici și în alte țări?
Urăsc
așteptarea goală. Cred că am mai spus asta, dar lipsa unui răspuns este mai
frustrantă decât un refuz, iar tactica asta a liniștii din partea editurilor
este dezamăgitoare.
Să
public în alte țări? Stai puțin că abia am lansat prima carte. În română. În
plus, stilul meu de scris conține foarte multe expresii neaoșe, greu de tradus
în alte limbi. Aș putea scrie o carte in engleză, dar nu cred că ar avea
același farmec.
- Ai un gen literar preferat? Dar un autor?
Citesc
cam tot ce îmi pică în mână, de la thriller la fantasy, dar marea mea dragoste
va rămâne romanul erotic. Autori preferați ar fi mulți, prea mulți ca să-i
amintesc pe toți, dar o listă scurtă pot face: J.R.R Tolkien, Stephen King,
Vlad Mușatescu, Rodica Ojog-Brașoveanu, Vi Keeland, Frank Herbert, Charles
Bukowski. După cum vezi, o listă cu scriitori care nu au nimic în comun.
- Care sunt hobby-urile tale,
bineînțeles, pe lângă scris?
Am
cochetat o vreme cu pictura, apoi cu teatrul amator, dar cum tot ceea ce face
omul cu mâna lui se numește… lucru manual (wink-wink) sunt mare amatoare de
proiecte DIY. Ah, să nu uit de flori și grădinărit.
- Ce proiecte de viitor ai plănuit și cu ce ne vei surprinde?
Dacă
ar fi să te iei după mine ai crede că aș vrea să scriu toate cărțile din lume.
Dar ca să revin cu picioarele pe pământ am în plan o serie de trei cărți
erotice, din care primele două sunt finalizate, iar a treia în lucru. Am de
asemenea intenția de a scrie o poveste legată oarecum de Dama de pică, vreau să
scriu o antologie de povești erotice – un fel de Decameron al zilelor noastre.
Vezi?
Și aici am o listă lungă. Timp să fie. Și inspirație.
- În încheiere, ai dori să mai
adaugi ceva?
Ar
fi prea clișeic să le transmit cititorilor să cumpere Dama de pică? Hmmm,
poate. Dar tot o fac.
Vreau
de asemenea să îți mulțumesc încă o dată pentru această oportunitate de a
ajunge mai aproape de publicul iubitor de carte. Mă înclin.
Lecturi plăcute tuturor!
Mulțumesc mult Cătălina pentru acest interviu minunat. ❤️
Multumesc mult!
RăspundețiȘtergere