1. Poți să îmi spui, te rog, câteva cuvinte despre tine? Ce te definește ca persoană și care ar fi trei cuvinte care te-ar descrie cel mai bine?
Sunt o persoană foarte secretoasă, așa am fost dintotdeauna, îmi place să păstrez doar pentru mine multe dintre emoții și trăiri, fie că sunt bune sau rele. Am fost un copil timid, închis în el însuși, apoi am devenit un adult căruia i-a fost greu să se deschidă în fața celorlalți. În mod paradoxal, deși, pentru cei mai mulți oameni, „Dama de Treflă” e un fel de secret, pentru mine a fost o ușă, o cale prin care am reușit să arăt lumii o parte din mine pe care am tăinuit-o foarte mult timp.
Nu aș ști să spun ce mă definește ca persoană, cred că am să îi las pe alții să spună asta.
Cuvintele care m-ar descrie cel mai bine sunt: „ambițioasă”, „încăpățânată” și „altruistă”.
2. Când și cum ai început să scrii?
Scriu de prin clasa a 3-a, am început cu poezii, apoi, când am crescut, am încercat să scriu și povești. Multe dintre ele nu și-au aflat niciodată finalul și nici lumina zilei nu au văzut-o pentru că, așa cum spuneam mai sus, mereu am fost secretoasă și foarte, foarte mult timp am ținut pasiunea asta doar pentru mine.
Scrisul a fost și este o nevoie, mai slăbește nodul acela pe care îl simt adesea pe interior.
3. Ce te-a determinat să scrii "Suflete captive" și care au fost sursele principale de inspirație?
Pentru mine, „Suflete captive” e un fel de piatră de hotar. Mult timp mi-am spus că nu pot să scriu decât la persoana I, m-am încăpățânat să cred că nu voi reuși să scriu dacă nu mă identific în totalitate cu personajul și uite că m-am înșelat. Pot să scriu și la persoana a III-a, iar faptul că îmi și place a venit ca o recompensă.
Într-un fel, cartea asta a fost și un mic pas înapoi, eu de la stilul acesta am pornit, de la o proză scurtă mai dură care nu îl menajează pe cititor și nu îi înfrumusețează lectura doar pentru a înlesni parcurgerea textului.
Cât despre inspirație... Mi-am petrecut prima parte a vieții la țară, acolo m-am născut, acolo am crescut și acolo m-am format ca om. Poveștile din „Suflete captive” sunt povești pe care am avut ocazia să le văd în dinamică acolo, sunt povești, în mare parte, adevărate, la care eu doar am mai schimbat câte ceva, pe ici, pe colo.
O cititoare mi-a spus la un moment dat că nu a reușit să o termine din cauză că i s-a părut prea greu de digerat și din cauză că nu s-a putut opri din plâns. Eu am privit-o altfel. Chiar dacă e o dramă subtilă în acele povești, drama lui „Nu pot” și a lui „Nu am ce să fac”, cred că majoritatea personajelor și-au primit șansa lor.
4. Cât timp aloci, în medie, scrierii unei cărți?
Câteva luni. Mi s-a spus că scriu repede, dar eu nu privesc așa lucrurile. Odată ce am o idee în minte, mi-e imposibil să o las deoparte, așa că trebuie să scriu, altfel nu îmi dă pace, mă chinuie.
5. Ai avut momente în care ai simțit că vrei să renunți? Ce te-a încurajat să continui?
Da, de foarte, foarte multe ori. Încă mai am. Cred că cititorii sunt cei care m-au încurajat cel mai mult să continui. Probabil, fără susținerea lor, aș fi renunțat deja de mult timp. Pe această cale, țin să le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost și mi-au rămas alături!
6. Care crezi că sunt părțile tale forte ca scriitor ?
Emoția pe care o transmit. Sunt scriitori publicați care mi-au scris doar ca să mă întrebe cum reușesc să transmit emoțiile atât de bine și cred că i-am dezamăgit pe toți cu răspunsurile oferite pentru că nu dețin vreun mare secret, pur și simplu acesta e stilul meu.
Ce slăbiciuni crezi că ai?
Am multe slăbiciuni, mereu e loc de mai bine. Tehnica mai poate fi îmbunătățită și se îmbunătățește de la o carte la alta, încerc să am manuscrise din ce în ce mai curate, dar ia timp, iar unii oameni nu înțeleg că nimeni nu e perfect și că e normal să mai și greșim la început.
7. Care au fost obstacolele de care te-ai lovit atunci când ai încercat să publici în România?
Mă consider o norocoasă din acest punct de vedere. Nu îmi amintesc să fi întâmpinat vreun obstacol, a mers totul ca uns și m-am bucurat de o experiență foarte faină.
Ți-ai dorit vreodată să publici și în alte țări?
Da și, probabil, asta ne dorim cu toții, dar nu știu dacă se va întâmpla vreodată. Pot doar să sper.
8. Ai un gen literar preferat?
Contrar a ceea ce scriu, iubesc foarte mult cărțile polițiste și thrillerele.
Dar un autor?
F. Backman, clar!
9. Care sunt hobby-urile tale, bineînțeles, pe lângă scris?
Îmi place să călătoresc și să fac fotografii. Până prin liceu am cochetat și cu desenul, dar nu pot să spun că eram prea talentată.
10. Ce proiecte de viitor ai plănuit și cu ce ne vei surprinde?
Sunt prea multe ca să le pot enumera pe toate, dar urmează o colecție de cărți de Crăciun de care sunt foarte entuziasmată. Sper să îmi iasă exact așa cum mi-am dorit.
Urmează și o carte (sau două) de poezii într-un stil diferit, pe alocuri minimalist, care se bazează pe fluență și simplitate.
Și, deși nu pot să spun prea multe acum, urmează un proiect foarte, foarte încărcat emoțional pentru mine, o carte de care m-am atașat într-un mod aparte.
11. În încheiere, ai dori să mai adaugi ceva?
Vreau doar să le mulțumesc cititorilor mei și oamenilor care îmi sunt alături la fiecare pas, crezând în mine, chiar și în acele momente (multe, foarte multe) în care eu nu reușesc să cred! M-am lovit adesea de „nu poți” și „nu se poate”, dar am avut parte de înzecit mai multe încurajări. Pentru toți acești oameni mă străduiesc să scriu mai bine de la o carte la alta.
Sunteți minunați!
Îți mulțumesc mult, Diana, pentru aceste întrebări, mi-a făcut mare plăcere să răspund! ❤️
Mulțumesc mult Dama de Treflă pentru acest interviu minunat. ❤️
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu