„Kyle”, Vol. II - Lena Hills

    După ce am rămas plăcut impresionată de personajul Kyle, prezent în primul volum al seriei, mi-am spus că trebuie neapărat să citesc și următoarea carte atunci când am aflat că îi va fi dedicată lui. 

    

    După ce se întoarce din tabăra creștină, Kyle începe cursurile la o școală nouă, cu speranța că de data asta va fi altfel.

    Optimismul său crește atunci când află că Salome studiază în același loc și îl invită la un ceai.

    Intriga este declanșată atunci când Kyle dă ochii cu Roy, un băiat care i-a făcut în trecut viața amară - Roy lucrează la ceainăria unde l-a invitat Salome.

    De aici, am simțit cumva că totul merge la vale, iar acțiunea este grăbită. Nu am reușit să mă atașez de nimeni, iar simpatia mea pentru protagonist s-a diminuat cu fiecare capitol.

    Kyle nu este un băiat ca toți ceilalți. Iubește diferit, iubește într-un mod în care o mare parte a societății l-ar blama pentru sentimentele sale, însă el este resemnat cu asta și își trăiește viața fără să se simtă constrâns de „normalul” din jurul său.

    Pe parcursul cărții, relația dintre el și Roy evoluează de la ură și vorbe grele la prietenie, dând la o parte perdeaua ce le acoperea sentimentele amândurora în momentul în care sunt păcăliți de Salome și Kenan să se cazeze la cabană în aceeași cameră. Roy îi împărtășește lui Kyle o parte din trecutul său sumbru și trist, dar apoi dispare și se refugiază la casa în care locuiește bunicul său.

    Finalul a fost cumva evident, însă lucrul important la această carte a fost drumul parcurs de cei doi băieți până acolo.

    Roy întruchipează tipologia unui băiat rău care se ascunde după vorbe și fapte grele adresate celor care sunt ca el, tocmai pentru a-și camufla această latură pe care nu este dispus să o accepte.

    Evoluția nu a fost rea, a fost firească și logică, însă acțiunea în sine mi s-a părut foarte grăbită. Am avut impresia că autoarea nu a știut cum să mai termine cu această carte - spun asta deoarece Kenan a fost mult mai bună și a fost peste așteptările mele în ceea ce privește evoluția personajelor.

    Ca o părere personală, aș spune că romanul Kyle ar fi putut avea cel puțin încă o sută de pagini pentru a surprinde așa cum trebuie această relație.

    Este o carte plină de curaj, o carte care ne arată că nu este chiar atât de ușor să te integrezi în societate atunci când reprezinți o minoritate și o posibilă țintă. În timp ce Kyle a ales să își accepte această latură, Roy a încercat să lupte cu ceea ce este și să își nege sentimentele - dar, în fața iubiri adevărate, într-un final tot va ieși la suprafață adevărul. ⭐️⭐️⭐️☆☆

„Zaida” - Anays M.

     Am început această carte fără prea multe așteptări, gândindu-mă că va fi încă o lectură de relaxare pentru weekend. Nici nu am mai citit nimic de la Anays, așa că nu știam cum scrie sau despre ce scrie, iar descrierea Zaidei am citit-o printre rânduri. Am decis să îi dau o șansă din pură curiozitate, nefiind în stare să îmi imaginez ce aș fi făcut eu în locul protagonistei, cum aș fi reacționat după ce aș fi aflat de boala mea? Cui aș fi spus sau unde aș fi mers? 

    După primele 50 de pagini, pot să spun că lectura m-a vrăjit și m-a acaparat complet, până când am ajuns la finalul cărții.

    Modalitatea asta de scriere - cu descriere predominantă, trăiri interioare și dialog puțin - am mai întâlnit-o într-o altă serie și mi-a plăcut. Nu știam dacă e de vină autoarea sau subiectul cărții, însă m-a surprins plăcut faptul că m-am lovit încă o dată de acest stil.

    După ce Zaida află că suferă de o boală incurabilă, boală ce îi va aduce încet, încet moartea, decide să plece de lângă omul iubit și să se întoarcă în fosta ei locuință. 

    Am apreciat mult experiența cu care autoarea a descris gândurile personajelor, căci relatarea a fost făcută din mai multe perspective, și, cel mai important, am apreciat realitatea lor, trăsăturile definitorii ale Zaidei, Robert, Victor, Nora Micaela, Christine darling - un personaj de-a dreptul interesant și chiar comic pe alocuri. Am avut chiar impresia că romanul a fost scris de mai multe persoane, pentru că personajele s-au diferențiat și remarcat foarte mult. Până și dialogurile și expresiile folosite au fost specifice pentru fiecare.

    Dacă la început aveam impresia că Zaida se confruntă cu o serie de întâmplări care păreau că nu se leagă, pe parcurs destinele s-au împletit frumos, întorsăturile de situație au fost și ele prezenta aproape constant, căci după lovitura din primele 100 de pagini, nu îmi imaginam cum mă mai poate surprinde cartea asta. Fiecare capitol a adus cu sine răsturnări de situație, momente care scoteau în evidență caracterul personajelor, dar și o acțiune dinamică, alertă, antrenantă.

    Nu îmi doresc să dezvălui foarte multe. Povestea mi-a plăcut mult și sunt mai mult decât convinsă că autoarea, înainte de a începe să scrie, a avut un plan foarte bine pus la punct. Nu au existat goluri, pasaje lipsă, lucruri care să nu se lege. Totul s-a împletit frumos și elegant, dar și șocant.

    Spre finalul cărții am fost atât de curioasă ce avea să se întâmple la nunta la care urmau să participe personajele, încât am citit pe nerăsuflate. Știam problema, știam cum vor reacționa, dar nu îmi puteam imagina cum aveau să se descurce mai departe, cum aveau să o scoată la capăt.

    Modul în care s-a terminat povestea Zaidei a fost neașteptat. Oricât aș vrea să spun că m-am așteptat la asta, adevărul e că m-a lovit din plin și nu știu dacă să fiu fericită sau tristă pentru cei doi.

    Din punctul meu de vedere, o carte minunată, cu un final minunat, și cu o protagonistă a cărei poveste de viață merită să fie auzită și citită. Recomand. ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

„Vicios” - Alexandra Condrat

    Din momentul în care am terminat de citit cartea Alexandrei, m-au cuprins o groază de emoții, trăiri, mi s-au derulat în minte o droaie de păreri, de cuvinte care descriu romanul acesta, însă, cumva, îmi vine foarte greu să le aștern în cuvinte. Aș putea spune că „Vicios” este o carte relaxantă, minunată, nici prea grăbită dar nici lentă. A fost scrisă exact cum trebuie și au fost dezvăluite cadre atât cât trebuie și cât a fost necesar.

    Totul a fost foarte bine pus la punct și țin neapărat să menționez faptul că romanul e ce trebuie.

    O avem în prim plan pe Beatrice, - care preferă să fie numită Baby, dar în română (Beibi) - o fire veselă, energică, directă și hotărâtă. Mi-a plăcut foarte mult modul în care a fost construită personalitatea ei, dar și dialogurile pe care le-a avut cu ceilalți pe parcurs. Am simțit că știe câte puțin din toate și are mereu vorbele la ea.

    Îndrăgostită încă din liceu de Vladi, Beatrice nu este văzută de acesta decât o soră cu care poate să împărtășească orice și să se confeze, găsind în Bea o alinare sufletească, un loc în care poate să își deschidă sufletul, convins că va găsi înțelegere și rezolvare, mai degrabă decât că va fi judecat.

    Beatrice își dedică vara barului de pe plajă, - Vicios - transformându-l într-un loc în care ceilalți se simt bine și în largul lor. Încet, încet, devine un loc de alinare pentru ceilalți, dar și un loc în care se pot dezlănțui, distra și petrece.

    Mi-au plăcut enorm personajele care au apărut pe parcurs; au fost reale, cu dialoguri naturale și personalități remarcabile: punkerul - l-am adorat din prima clipă pentru modul non-conformist în care alege să trăiască, dar și pentru sfaturile folositoare și modul în care el percepe viața; Călin - barmanul, cu care Beatrice ajunge să lege mai mult decât o prietenie, Cătălina, Adina, Bianca, Vladi - chiar dacă nu a reușit să o iubească pe Bea așa cum ea și-ar fi dorit, tot mi-am dorit de la început să aibă și el un final frumos.

    Deși nu mi-au plăcut în mod special secvențele în care au fost prea multe linii de dialog, conversațiile s-au desfășurat natural și am știut cine vorbește.

    Am încercat să anticipez finalul, însă nu mi-a ieșit deloc. Am fost surprinsă, însă nu dezamăgită. Nu a fost nimic forțat doar de dragul de a ieși totul așa cum și-a dorit autoarea, dimpotrivă, am simțit că decizile au fost luate de personaje, iar Alexandra a fost pur și simplu un ascultător care a oferit mai departe informațiile. 

    O carte perfectă pentru o zi relaxantă, leneșă, dar totodată și pentru o zi în care ai nevoie de un impuls ca să îți trăiești viața la maxim și să te ridici din pat încărcat cu voie bună. Recomand. ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

 

„Dama de pică” - Cătălina Pană

Dama de pică este, din punctul meu de vedere, un debut surprinzător care vine la pachet cu tot ce trebuie: o poveste de viață plină de încercări și greutăți, personaje desprinse din viața cotidiană, o protagonistă a cărei personalitate este bine conturată, iar fiecare acțiune este justificată, și, nu în ultimul rând, scene pline de umor și dialoguri care te fac să râzi cu lacrimi.

Romanul ne-o aduce în centrul atenției pe Ioana Pop, o româncă pregătită să își părăsească țara pentru un trai mai bun în afară. Mi-au plăcut mult dinamismul și ritmul alert, dar nu grăbit al acțiunii. Totul a decurs natural, nu au existat scene fără sens, de umplutură și nici capitole importante dar prea grăbite. Totul a fost descris într-o manieră elegantă și care să te țină constant în priză.

Când Ioana Pop ajunge la locul de unde trebuie să ia autobuzul, este martoră la unele schimburi de replici dintre niște indivizi - replici destinate să teleporteze cititorul în țara natală a protagonistei.

Șoferul Nelu este și el, din punctul meu de vedere, un personaj tipic meleagurilor românești. Modul în care se exprimă, dar și bunătatea cuibărită în inima sa după ce se oferă să o ducă pe Ioana - devenită în Austria Johanna - până la gară, un drum de două ore distanță față de ruta obișnuită a autobuzului te face instant să îl îndrăgești. În mintea mea deja era conturată o astfel de persoană și eram convinsă că aș putea oricând să o întâlnesc și în realitate. Gestul făcut de el „în secret”, de care Johanna află abia după ce el era de mult plecat a fost neașteptat, dar totodată emoționant.

După ce întârzie un număr considerabil de ore, Ana, femeia cu care trebuia să se întâlnească la gară, inima Johannei deja se face cât un purice, iar nesiguranța apare treptat, punând sub semnul întrebării decizia sa de a-și face un rost în viață într-o țară străină.

În timpul în care este angajată la localul Anei, Johanna îl cunoaște pe Amine, dar cei doi nu își mărturisesc sentimentele până în momentul în care protagonista se hotărăște să demisioneze, sătulă de comportamentul animalic și lipsit de respect al lui Xoni.

Mi-au plăcut mult dialogurile dintre cei doi îndrăgostiți. Până să ajung să citesc cartea Cătălinei, nu credeam în vorbele și părerile de genul „am râs și am plâns în același timp”, dar uite că mi s-a întâmplat și mie.

Pe tot parcursul acțiunii rămase, am avut constant sentimentul că Amine ar ascunde ceva. Era strecurată o subtilitate aparte în modul în care îi răspundea Johannei după ce l-a ajutat în propria sa afacere, și chiar și în anumite gesturi.

Am simpatizat foarte mult și restul personajelor, Tanti Ani - o bătrânică simpatică, Fatih - al cărui orientare sexuală a fost surprinzătoare după introducerea în scenă și descrierea făcută de către autoare, dar și cu fratele lui Amine. Toți cei prezenți în roman au avut ceva aparte, ceva unic în personalitatea lor.

Finalul mă face să cred că va mai exista și un al doilea volum și sper din suflet să am dreptate. Dama de pică este o carte ce are de toate și îmbină armonios stările sufletești cu evoluția Johannei, reușind totodată să teleporteze cititorul în miezul acțiunii. Recomand. ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

„Întoarce-te la mine”, Vol. II - Simona Lungu

În volumul al doilea din „Întoarce-te la mine” îi urmărim pe cei doi îndrăgostiți, Brunch și Ana, cum luptă pentru dragostea lor împotriva concepțiilor lumii.

Mi-aș fi dorit ca autoarea să se concentreze mai mult pe modul în care a lăsat lucrurile în primul volum și să insiste pe sentimentele protagonistei, pe părerea de rău a lui Brunch. Am avut impresia că toată lumea a trecut prea repede peste incident, iar Ana s-a vindecat prea repede din această traumă. Nu consider că ar fi fost ceva care să poată fi uitat peste noapte.

Cu toate acestea, personalitatea lui Brunch, comportamentul său și modul în care a avut grijă de femeia iubită a reușit să îmi ia gândul și să mă facă să mai uit de acea faptă.

Aflăm despre Ana faptul că este însărcinată, iar când îl anunță pe Brunch, femeia rămâne dezamăgită de reacția lui. Totodată, aflați în prag de război, neliniștea sa sufletească era de așteptat.

Brunch este nevoit să părăsească țara, iar de aici încolo acțiunea mi s-a părut extrem de tristă. Ana se refugiază împreună cu Crina - și ea având un copil cu un neamț - într-o căsuță unde aveau siguranța că nimeni nu le va căuta. Își duc împreună greutățile, trăiesc împreună și se descurcă cum pot.

După ce războiul se încheie, câțiva ani mai târziu, Brunch apare în pragul Anei. Acesta este lovit, însă refuză să meargă la spital. Movitul din spatele acestui refuz mi-a plăcut foarte mult, a fost un gest superb făcut pentru persoana iubită, Ana.

Mi-a plăcut mult modul în care s-a terminat cartea, la fel și faptul că au fost relatate și o serie de întâmplări petrecute după 50 de ani. Ce m-a deranjat cel mai mult a fost faptul că în unele momente autoarea nu menționează cu cine vorbește sau cine apare în peisaj, fiind astfel nevoită să trag singură concluziile. 4,5/5 ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

„Întoarce-te la mine”, Vol. I - Simona Lungu

Nu mă așteptam să îmi placă romanul chiar atât de mult, însă m-a surprins într-un mod foarte plăcut, atât ca și acțiune, dar și ca mod de construcție a personajelor - personalități, reacții în anumite circumstanțe, decizii și povești de viață.

Acțiunea romanului are loc în anul 1941, în pragul celui de-al Doilea Război Mondial. În urma unui bombardament, Ana își pierde ambii părinți și este nevoită să se mute la mătușa ei. În primele șase luni, protagonista își exprimă tristețea și durerea stând în pat, cu ochii în tavan și abia murmurând câteva cuvinte atunci când este întrebată dacă îi este foame sau dacă vrea să facă baie.

Mi-a plăcut modul în care mătușa ei a privit situația și, deși mi s-a părut crudă, la vremea respectivă gândirea ei era justificată. Aceasta caută să o pună pe fată pe picioare, întâi găsindu-i o slujbă ca bucătăreasă pentru nemți, iar mai apoi încercând să o căsătorească cu Ștefan, o veche cunoștiință de a Anei care îi apare în cale pe neașteptate. Acesta îi trimite scrisori pe parcursul romanului și o numește iubită, însă Ana nu simte același lucru pentru Ștefan.

După ce soția unui neamț se îmbolnăvește și moare, lăsând în urmă un copil mic și nevinovat, Ana este rugată să aibă grijă de el, fiind cea mai tânără de acolo. Pe parcursul cărții, Brunch - tată copilului - și Ana nutresc niște sentimente nevinovate, dar care în timp nu mai pot fi chiar atât de ușor ținute în frâu.

Cei doi ajung să aibă parte de momente intime pe parcursul nopții, Ana fiind nevoită să se mute în acea casă pentru a fi mai aproape de copil, iar între ei se leagă o poveste de dragoste frumoasă; cu toate că Brunch nu prea știe românește și se înțeleg greu.

În a doua parte a cărții, Ana este surprinsă de vizita lui Ștefan, băiatul încercând să o convingă să ia masa cu familia lui. Ana nu își dorește acest lucru, însă mătușa ei o împinge de la spate. Fata este văzută de Brunch, iar bărbatul ajunge să sufere și să nu îi mai vorbească. Din punctul acesta, mă așteptam ca lucrurile să o ia într-o direcție total opusă. Mă așteptam ca Ana să tragă de el, să îi spună că nu a însemnat nimic și că dragostea sa pentru el este cât se poate de reală.

După câteva zile, Brunch o caută pe Ana, spunându-i: Tu a mea! - acesta a fost momentul care m-a impresionat cel mai mult, mi-a plăcut la nebunie cum a pus piciorul în prag.

Finalul romanului mi s-a părut cam deplasat, nu m-a impresionat deloc și mi-a creat o stare de discomfort. Nu consider că Brunch ar fi fost capabil de așa ceva. Cu toate acestea, nu pot să spun că mi-a stricat plăcerea acestei cărți.

Mi-a plăcut romanul Simonei. A știut cum să te țină în suspans, lucrurile nu sunt grăbite, iar sentimentele iau naștere ușor și natural. Cu siguranță voi începe și volumul II. ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

„Împărăția ultimului cerb” - Elena Druță

Încep prin a spune faptul că această carte reprezintă cel mai bun fantasy citit de mine în ultimul timp. Nu am avut până acum o carte încadrată în acest gen despre care să spun neapărat că ar fi prima în topul fantasy-urilor favorite, însă acum, cu siguranță că asta este.

Când am răsfoit romanul, la o primă vedere am apreciat mult lungimea capitolelor. În ciuda a ceea ce se spune despre cărțile fantasy, personal capitolele lungi mă obosesc, așadar, am început lectura cu un sentiment de relaxare și confort.

O avem în centrul atenției pe Sara, o adolescentă de paisprezece ani, mută, care a trăit toată viața navigând peste mări și oceane, la bordul navel alături de echipajul tatălui său. Părintele Sarei este om rece, dur și indiferent, căruia nici măcar nu îi știe numele și care se ferește să o privească în ochii.

De Ramirez pot să spun că mi-a plăcut foarte mult. Am reușit să îmi imaginez cu ușurință trăsăturile sale fizice și să îi simpatizez personalitatea, dar și grija și protecția față de micuța Sara.

Intriga se declanșează în momentul în care tatăl Sarei decide să semneze un Contract și să o abandoneze la Taverna Rozelor - bineînțeles, fără ca Ramirez să fie conștient de acest lucru.

Deși nu poate să vorbească, unele capitole sunt destinate paginilor sale din jurnal, din care îi putem afla gândurile și putem să o cunoaștem mai bine pe micuța Sara. Am apreciat faptul că aceste capitole nu au fost adăgate la întâmplare, ci doar în momente în care ar fi fost logic ca fata să aibă aces la jurnal sau la niște foi goale și un instrument de scris.

După ce a fost lăsată la Tavernă, mă așteptam ca restul cărții să relateze întâmplările neobișnuite petrecute acolo. Am avut o mare surpriză, însă, în momentul în care Sara hotărăște să evadeze din acel loc îngrozitor și, alături de Alex, are parte de o grămadă de peripeții care reușesc să îți capteze atenția și să îți dorești să continui lectura. O bună parte a poveștii a avut loc pe mare, lucru pe care l-am adorat.

Pe măsură ce dădeam paginile, curiozitatea mea a început să crească din ce în ce mai tare pe măsură ce Sara afla despre lucrurile ciudate care se petrec acolo. În punctul culminant al întâmplărilor, Sara decide să fugă și să se ascundă la bordul unei nave - lucru pe care îl face și Alex, băiatul ce i-a promis proprietarei Tavernei că va avea grijă să nu evadeze nici o fată, sau, în caz contrat, să le aducă înapoi.

Pe parcursul acțiunii, Sara are parte de compania unui personaj neobișnuit, o felină care nu este deloc ceea ce pare.

Limbajul folosit (muierușcă, poșircă, mateloți etc) a reușit cu succes să mă teleporteze în acea lume maritimă, înzestrată cu magie și secrete care mai de care mai impresionante.

Acțiunea în sine este una complexă, dar ușor de înțeles și de urmărit. Mai avem parte și de prezența femeii-pirat Tan, care și ea ascunde o poveste de viață și un secret intrigant. Bănuiam cam despre ce era vorba, iar informațiile aflate despre ea au fost satisfăcătoare și complexe, adăugând totodată și elemente surpriză față de deducțiile mele.

Ca o preferință personală, poate că mi-ar fi plăcut să mai existe în plus încă o luptă între pirați, cu magie sau fără, sau chiar să aibă parte de încă o furtună brutală care să îi pună în impediment, să le aducă pagube semnificative bărcii sau să le îngreuneze misiunea principală.

Mi-a plăcut mult punctul culminant, unde am aflat insula pe care trebuiau să ajungă pentru a pune lucrurile la punct și, cel mai important, am aflat abia pe la sfârșit semnificația titlului și pot să spun că am fost impresionată. Inițial făcusem o total altă legătură însă mi-a plăcut foarte, foarte mult ce am aflat. Recomand. ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️